șoarecele și pisica

ce-ți mai place, femeie, să te joci de-a v-ați ascunselea!

cât îți gâdilă orgoliul să te știi fugărită și cu atât mai mult să scapi de fiecare dată ca prin urechile acului!

mândră mai ești cu cele nouă vieți ale tale din care înca nu ai pierdut niciuna!

iți place enorm să îți pictezi silueta în mintea mea, sub lumina provocatoare a lunii!

cum îți place să te joci cu ghearele ascuțite pe carnea moale a prăzii tale și cât de bine știi că ai să cazi întotdeauna în picioare!

și îmi spui că nu e așa alintându-ți coada în jurul meu... râzi acum pe sub mustăți și mă privești șireată cum te mângâî.

te încolăcești liniștită lângă mine și torci.

adorm privind spre tine, fără să știu dacă atunci când dimineața o să-și facă loc vei mai fi încă aici, sau vei fi plecat de mult, hoinărind în noapte, pe acoperișuri, printre coșuri de fum. și te visez cum fugi, tiptil, să te scalzi sub stele. ce urmează am uitat și știu doar că acum mă trezesc

intalnire cu trecutul

flashbacks coming back. thoughts running around through my mind. just like a black and white picture hanging on the wall; still it lacks colour and life. no emotions. privesti un sfert de ora si pleci. nu stii unde ai fost acel sfert de ora. poate fi o clipa sau o viata intreaga. parca te afli in interiorul unui mecanism vechi care se pune singur in miscare. auzi scartaitul asurzitor si sunetul imbufnat al unor piese vechi de lemn. simti cum fiecare secunda te atinge doar atat cat sa mai stii ca trece pe langa tine. timpul nu te mai patrunde. nimic nu e nici nou nici vechi. totul a fost. si atat

Ma mistui usor inconjurat de fum de tigara si imbatat de cateva sticle de bere si ceva tequila. Ma simt trezit dintr-un somn lung. Incerc sa ma pictez asa cum sunt. Incerc sa ma gandesc la mine si gandurile imi sunt goale. Ma intreb ce s-a intamplat cu acel suflet increzator si sigur? Unde e incapatanarea aceea copilareasca? Incerc sa conturez o linie dreapta dar ea se sterge usor; dispare in nicaieri precum fumul ce ma inconjoara.

Imi dau seama ca imi lipsesc mie. Imi lipsesc ideile spontane si jocul acela in care nu iti pasa daca castigi sau pierzi. Ma descopar zi de zi altul, tot mai departat de ceea ce credeam ca sunt. Ma uit in jur tot mai des si imi dau seama cum intamplarile se demonteaza usor in panouri scenografice. Vad cum persoane se transforma in manechine; cum soarele se transforma intr-un reflector tot mai chior. Vise se transforma in tablouri pe care doar le admir de la distanta. Incerc sa cant si vocea mi-e muta. Incerc sa dansez dar muschii imi sunt paralizati. Muzica nu mai e decat un sunet care nu mai transmite nimic. Somnul e doar o modalitate de a pierde timpul si perioadele de constienta exista doar pentru a consuma inutil energie. Gandurile nu se mai transforma in cuvinte si se pierd usor pe drumul spre toc. Raman contrariat si nervos in fata unei hartii albe pe care incerc de ceva timp sa o scriu. Totusi primul cuvant s-a asternut.